Sterilizarea și castrarea pisicilor: ce spun studiile, dincolo de mituri
- 20 aug.
- 7 min de citit
Dacă ai o pisică, sunt șanse mari să fi auzit deja câteva dintre „adevărurile” despre sterilizare și castrare.
„Las-o să aibă măcar un rând de pui.”
„După castrare se îngrașă sigur.”
„Nu mai e aceeași pisică.”
„Dacă îl castrezi prea devreme, o să aibă probleme urinare.”
„E o operație și e prea riscantă.”
Sunt afirmații care circulă de ani întregi, uneori transmise din generație în generație cu aceeași siguranță cu care sunt povestite lucrurile pe care „le știm noi”.
Doar că medicina veterinară a evoluat. Iar când lăsăm deoparte poveștile și ne uităm la studiile publicate, la ghidurile organizațiilor veterinare și la datele pe care le avem astăzi, imaginea este ceva mai nuanțată —și, în multe privințe, foarte diferită de miturile pe care le auzim atât de des.
La CityCats, credem că atunci când vine vorba despre sănătatea unei pisici, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să înlocuim „așa se spune” cu informații cât mai bine documentate.
Așa că hai să luăm, pe rând, cele mai frecvente mituri despre sterilizare și castrare.
Ce înseamnă sterilizarea și castrarea?
În limbajul de zi cu zi, spunem adesea „sterilizare” pentru ambele sexe. Medical, procedurile sunt însă diferite.
La femelă, intervenția clasică este ovariohisterectomia, prin care sunt îndepărtate ovarele și uterul. În funcție de tehnica folosită și de practica medicului veterinar, există și variante chirurgicale diferite.
La mascul, vorbim despre orhiectomie, adică îndepărtarea testiculelor.
În ambele cazuri, procedura elimină capacitatea de reproducere și reduce semnificativ producția hormonilor sexuali.
Cât despre vârstă, recomandările moderne nu mai sunt neapărat cele pe care mulți dintre noi le-am auzit acum 15–20 de ani. Organizații veterinare precum AVMA, împreună cu organizații dedicate medicinei feline și medicinei animalelor din adăposturi, susțin sterilizarea/castrarea în jurul vârstei de 5 luni pentru pisicile care nu sunt destinate reproducerii.
Mitul #1: „Las-o să nască măcar o dată. Îi face bine.”
Este probabil unul dintre cele mai răspândite mituri despre pisicile femele.
Ideea sună intuitiv: „ar trebui să aibă măcar o dată pui, ca să fie sănătoasă”.
Problema este că nu există un beneficiu medical demonstrat al unei sarcini înainte de sterilizare.
Dimpotrivă, unul dintre motivele pentru care sterilizarea timpurie este recomandată este reducerea riscului de tumori mamare.
Un studiu publicat în Journal of Veterinary Internal Medicine în 2005, a analizat relația dintre vârsta la sterilizare și riscul de carcinom mamar la pisici.
Cifrele devenite ulterior foarte cunoscute în literatura veterinară indică o reducere importantă a riscului atunci când pisica este sterilizată foarte devreme: aproximativ 91% înainte de vârsta de 6 luni și aproximativ 86% înainte de vârsta de un an.
Dacă vrem să fim riguroși, este mai corect să spunem că există dovezi consistente că sterilizarea timpurie reduce riscul de tumori mamare.
Și încă ceva important: nu există dovezi că o pisică „are nevoie” să nască înainte de sterilizare.
Nu îi face bine doar pentru că a trecut printr-o sarcină. Nu are nevoie de o naștere pentru „echilibrul hormonal” și nici pentru sănătatea ei emoțională.
Mitul #2: „După sterilizare se îngrașă garantat.”
Aici avem un mit ceva mai interesant, pentru că pornește de la un lucru real.
Da, după sterilizare sau castrare, necesarul energetic al pisicii se poate modifica.
Animalul poate avea nevoie de mai puține calorii, iar apetitul și nivelul de activitate se pot schimba. În literatura veterinară sunt descrise reduceri ale necesarului energetic după procedură, uneori estimate la aproximativ 20–30%. Dar „necesar caloric mai mic” nu înseamnă „obezitate garantată”.
Pisica nu se îngrașă pentru că medicul veterinar i-a făcut operația.
Se îngrașă atunci când primește constant mai multă energie decât consumă. Aici intervine partea noastră, a oamenilor.
După sterilizare, porțiile pot necesita ajustare. Hrana trebuie aleasă în funcție de vârsta, greutatea, nivelul de activitate și starea de sănătate a pisicii. Iar joaca și mișcarea rămân importante.
Așadar, formula corectă este: sterilizarea poate modifica necesarul caloric → noi ajustăm alimentația → pisica își poate menține o greutate sănătoasă.
Nu: sterilizarea = pisică grasă.
Mitul #3: „Castrarea îi schimbă personalitatea.”
Aici apare, de multe ori, o îngrijorare foarte umană.
„Oare mai este el după castrare?” Răspunsul scurt este: da.
Castrarea nu transformă o pisică jucăușă într-una apatică și nici una curioasă într-una „fără personalitate”.
Ceea ce se poate modifica sunt comportamentele influențate de hormonii.
La masculi, după castrare poate scădea:
marcajul urinar;
tendința de a hoinări în căutarea femelelor;
comportamentul de competiție pentru teritoriu;
unele forme de agresivitate asociate reproducerii și competiției dintre masculi.
Cu alte cuvinte, nu dispare „personalitatea”.
Dispar sau se reduc anumite comportamente pe care hormonii le alimentau.
Pisica ta poate rămâne la fel de afectuoasă, curioasă, obraznică, leneșă, vorbăreață sau dependentă de cutia ei de carton.
Doar că s-ar putea să nu mai simtă aceeași nevoie să plece în expediție prin cartier la ora 2 dimineața.
Și acesta este, de fapt, un lucru bun.
Mai puțin hoinărit înseamnă și mai puține riscuri
Un mascul care hoinărește mai puțin este mai puțin expus accidentelor, conflictelor teritoriale și mușcăturilor. Iar mușcăturile dintre pisici nu sunt doar neplăcute.
Ele pot duce la abcese și reprezintă una dintre căile importante prin care se pot transmite infecții precum FIV — virusul imunodeficienței feline — și FeLV, virusul leucemiei feline.
Castrarea nu este ca un vaccin împotriva acestor boli. Dar dacă reduce comportamentele care favorizează luptele și contactul cu pisici necunoscute, poate reduce indirect expunerea la anumite riscuri.
Mitul #4: „Dacă îl castrezi prea devreme, va avea probleme urinare.”
Acesta este unul dintre miturile care sună foarte convingător tocmai pentru că vorbește despre un mecanism anatomic real.
Probabil ai auzit ideea că, dacă un mascul este castrat înainte de maturitatea sexuală, uretra lui va rămâne prea îngustă și va avea mai târziu un risc mai mare de obstrucție urinară.
Problema este că studiile nu susțin această concluzie. De exemplu, un studiu realizat în anii ’90, care a comparat pisici castrate la vârste diferite cu pisici care nu fuseseră castrate, nu a identificat diferențe semnificative în diametrul uretral care să susțină această teorie populară.
Ulterior, literatura privind sterilizarea pediatrică și juvenilă nu a demonstrat că sterilizarea timpurie provoacă o creștere a riscului de obstrucție urinară. Asta nu înseamnă că un mascul nu poate avea probleme urinare. Boala tractului urinar inferior felin este reală și poate fi serioasă.
Doar că nu putem pune automat aceste probleme pe seama faptului că pisica a fost castrată la o vârstă fragedă.
Mitul #5: „Operația este prea riscantă.”
Orice anestezie și orice intervenție chirurgicală implică un anumit risc. Asta trebuie spus clar.
Dar sterilizarea și castrarea sunt printre cele mai frecvent efectuate proceduri chirurgicale din medicina veterinară. Sunt intervenții bine cunoscute și standardizate, iar pentru o pisică sănătoasă, evaluată corespunzător înainte de operație și monitorizată atent în timpul anesteziei, riscul este considerat în general scăzut.
Asta nu înseamnă „risc zero”.
Medicul veterinar poate recomanda analize înainte de anestezie, în funcție de vârsta și starea animalului. Monitorizarea temperaturii, respirației, oxigenării, tensiunii și ritmului cardiac poate contribui la siguranța procedurii.Iar după operație, îngrijirea contează la fel de mult.
De cele mai multe ori, recuperarea este rapidă, dar fiecare pisică este diferită și trebuie respectate indicațiile medicului.
Ce beneficii are, de fapt, sterilizarea?
Dacă dăm la o parte toate poveștile de pe internet și rămânem cu ceea ce este susținut de literatura veterinară, avem câteva beneficii importante.
Pentru femele
Sterilizarea:
elimină riscul de piometru, o infecție uterină care poate deveni o urgență medicală gravă;
elimină riscul de tumori ovariene și uterine prin îndepărtarea organelor respective;
reduce semnificativ riscul de tumori mamare atunci când este realizată devreme;
elimină comportamentele asociate ciclului reproductiv și căldurilor;
previne gestațiile nedorite.
Pentru masculi
Castrarea:
elimină riscul de cancer testicular;
reduce comportamentele influențate de testosteron;
poate reduce marcajul urinar;
reduce tendința de hoinăreală;
poate reduce conflictele teritoriale;
reduce, indirect, expunerea la unele riscuri asociate luptelor și mușcăturilor.
Și există un beneficiu pe care îl vedem foarte concret în viața de zi cu zi: nu mai apar pui nedoriți.
Poate suna banal, dar este unul dintre cele mai importante motive pentru care sterilizarea și castrarea sunt recomandate la pisicile care nu participă la programe responsabile de reproducere.
Dar longevitatea?
Pisicile sterilizate și castrate tind să aibă o speranță de viață mai mare decât cele nesterilizate.
Asta nu înseamnă că operația este o „pastilă pentru longevitate”. Diferența vine din mai mulți factori.
O pisică sterilizată nu mai poate dezvolta piometru și nu mai este expusă riscurilor sarcinii și nașterii. Un mascul castrat tinde să hoinărească mai puțin și să intre în mai puține conflicte.
Mai puține lupte înseamnă mai puține răni. Mai puțin hoinărit înseamnă mai puține accidente.
Cu alte cuvinte, nu există un singur motiv pentru care pisicile sterilizate pot trăi mai mult. Este efectul cumulativ al mai multor riscuri eliminate sau reduse.
Și atunci, de ce mai există atâtea mituri?
Pentru că multe dintre ele pornesc de la o observație reală, dar trag o concluzie greșită.
Da, după sterilizare pisica poate avea nevoie de mai puține calorii.
Da, comportamentul se poate schimba. Da, orice operație are riscuri. Da, problemele urinare există.
Da, există discuții în literatura veterinară despre vârsta optimă și despre efectele pe termen lung ale sterilizării.
Dar niciuna dintre aceste afirmații nu duce automat la concluzia că sterilizarea sau castrarea este dăunătoare.
Dimpotrivă, atunci când privim ansamblul dovezilor disponibile, organizațiile veterinare majore susțin beneficiile acestor proceduri.
În loc de concluzie
Poate că cel mai sănătos mod de a privi sterilizarea și castrarea este să renunțăm la ideea că există o singură poveste universală. Există riscuri și efecte asupra metabolismului. Sunt întrebări asupra cărora literatura continuă să evolueze. Dar există și beneficii foarte bine documentate.
La CityCATS, ne place să credem că grija pentru pisici începe și cu o întrebare simplă: „Ce știm cu adevărat?”
Iar atunci când vine vorba despre sterilizare și castrare, răspunsul nu vine din poveștile pe care le-am auzit de la vecini, rude sau pe grupurile de Facebook, ci din studiile veterinare, experiența clinică și discuția cu medicul care îți cunoaște pisica.
Pentru că uneori, cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru companionii noștri este să înlocuim miturile cu informații bune.
Surse :
Overley B., Shofer F.S., Goldschmidt M.H., Sherer D., Sorenmo K.U. — Association between Ovariohysterectomy and Feline Mammary Carcinoma, Journal of Veterinary Internal Medicine, 2005.
Mammary Tumors in Cats — Merck Veterinary Manual.
Mammary Tumors — Cornell Feline Health Center, Cornell University College of Veterinary Medicine.
Should we recommend spaying cats for mammary tumour prevention, and if so, at what age? — Veterinary Evidence, RCVS Knowledge.
Mammary Tumors — American College of Veterinary Surgeons.
Root M.V. și colaboratorii — studiu privind dezvoltarea diametrului uretral la pisici castrate la vârste diferite, 1996.
Is There an Optimal Age for Cat Spay or Neuter? — Today's Veterinary Practice, sinteză a concluziilor Veterinary Task Force on Feline Sterilization.
Spaying and Neutering — American Veterinary Medical Association.
Fact or Fiction? Spay/Neuter Myths Busted — ASPCA.
Notă: Acest articol are scop informativ general și nu înlocuiește consultația veterinară. Momentul potrivit pentru sterilizare sau castrare trebuie stabilit împreună cu medicul veterinar, în funcție de vârsta, starea de sănătate și particularitățile fiecărei pisici.
Comentarii